Centre Don Bosco

 

         

PROGRAMUL CENTRUL DE RESURSE PENTRU COPII ȘI TINERI DON BOSCO

 

 Programul Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri Don Bosco” are în componență două centre de zi, de tip after school social: Centrul Don Bosco din Iași și Centrul Don Bosco din Buruienești, com. Doljești, jud. Neamț.

 

Misiune

 Misiunea programului Don Bosco” se realizează prin sistemul educativ-preventiv, având ca destinatari copiii proveniți din familii defavorizate și din medii social-vulnerabile, cu risc de excluziune socială, după metoda lui Don Bosco. Giovanni Bosco, cunoscut mai ales sub numele de Don Bosco a fost un preot și educator romano-catolic italian care a trait în secolul XIX, a cărui misiune a fost educarea tinerilor săraci prin metode bazate pe iubire și ajutorare.

 

Beneficiarii direcţi: Don Bosco Iași - 25 de copii, Don Bosco Buruienești - 25 copii,  care provin din familii defavorizate si care sunt afectati de fenomenul violentei în familie si riscul părăsirii timpurii a școlii; copii care se confruntă cu fenomenul izolării și marginalizării, care provin din familii numeroase fără un venit stabil și condiții precare de locuit, care sunt separați de părinți și crescuți de familia largită, copii care se confruntă cu lipsa unui climat familial echilibrat.

 Beneficiarii indirecţi: membrii familiei extinse.

 

Activități

 În 20 de ani de activitate a Centrului Don Bosco” din Iași și 10 ani de activitate a Centrului Don Bosco” din Buruienești, multe generații de copii au fost sprijinite în vederea îmbunătățirii rezultatelor școlare și comportamentale și au beneficiat de activități orientate spre prevenirea abandonului școlar și familial: activități educaționale, de recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, formarea conștiinței și a responsabilității civice, orientare şcolară şi profesională.

 Cei mici găsesc la centrele Don Bosco o uşa deschisă de fiecare dată. Sunt trataţi cu respect, primesc înţelegere, afecțiune, îşi fac prieteni, capătă curaj să meargă înainte, făcând pași mici pentru o viaţă mai bună. Pictează, modelează, cântă, participă la diverse activități, învaţă unii de la alţii şi se bucură de roadele muncii lor. Merg împreună în tabere, la muzeu, la teatru, primesc ajutor în pregătirea temelor pentru acasă, consiliere psihologică, rechizite, hăinuţe, încălțăminte, jucării şi tot ceea ce le este necesar pentru a se putea considera copii normali”, așa cum spun ei. Îşi sărbătoresc împreună notele bune, micile reuşite de zi cu zi, ziua de naştere şi rezultatele la olimpiade, iar masa caldă pe care o primesc, poate fi, din păcate, singură hrană de care au parte întreaga zi.

 Echipa centrelor Don Bosco formată din asistenți sociali, pedagogi, psihologi și numeroși voluntari prezintă o deschidere deosebită faţă de problemele şi necesităţile lor, punând pe prim plan bunăstarea și viitorul celor mici și un numai. Părinţii sau aparținătorii copiilor primesc suport emoțional și psihologic, consiliere și  învață cum să ofere educație prin iubire” copiilor lor.  

 

 

Centrul Don Bosco Iasi, Jud. Iasi

Adresa: Str. Oltea Doamna nr. 3 Iasi

Ferent Margareta – Asistent social
tel: 0736 247587

Centrul Don Bosco - Iasi  

Centrul Don Bosco Buruienesti

Adresa: Str. Siretului nr. 1 Buruienesti,

com. Doljesti, Jud. Neamt

Balint Adina – Resposabil Centru

tel: 0741 494792

Centrul Don Bosco - Iasi