PROGRAMUL CENTRUL DE RESURSE PENTRU FAMILII

 

Scop

 Scopul principal al Centrului de Resurse pentru Familii este sprijinirea, orientarea și creșterea calității vieții pentru familiile aflate în dificultate prin desfășurarea unor acțiuni/terapii cu caracter inovator care vor conduce la dezvoltarea abilităților de viață, creșterea integrării și participării membrilor familiei la viața economică și socială. În lucrul cu persoanele defavorizate, se pune accent pe importanța implicării familiei în cauză în procesul de identificare de noi soluții pentru îmbunătățirea situației. Astfel, sunt sprijinite demersurile realizate de persoanele beneficiare ale centrului în inițiative proprii de dezvoltare durabilă.

 Activitatea Centrului de Resurse pentru Familii se întinde pe raza Județului Iași. Problemele sociale cele mai des întâlnite în cadrul Centrului de Resurse pentru Familii vizează problematica familiei privită din ansamblu, pornind de la copii și ajungând până la persoanele vârstnice inactive pe piața muncii.

 

 Beneficiari

 30 de familii ce sunt reprezente de: lipsa unui loc de muncă, lipsa resurselor materiale, lipsa alimentelor necesare supraviețuirii, lipsa unei locuințe, lipsa oportunităților de angajare, lipsa apartenenței la un grup, disfuncții familiale (lipsa aprecierii celorlalți, sentimentul de inutilitate) nivel scăzut de educație.

 

Servicii

 Serviciile oferite prin intermediul Centrului de Resurse pentru Familii au în vedere dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților de viață ale familiilor aflate în dificultate, astfel încât să devină persoane independente și active, capabile să se auto-întrețină și să-și depășească în acest mod statutul de persoane aflate în situații de risc social.

 

 Activități

 Activitățile desfășurate în cadrul Centrului de Resurse pentru Familii se bazează pe derularea unor metode active de formare și dezvoltare a unor terapii cu metodologie specifică, care vor promova independența funcțională și calitatea vieţii, crescând astfel participarea familiilor aflate în dificultate la viața economică și socială.

 

Activitățile realizate cu și pentru cele 30 de familii active ale centrului au fost orientate în mod special spre: terapie ocupațională și dezvoltare personală pentru beneficiarii proiectului, servicii de informare, orientare și consiliere pentru familiile aflate în dificultate, servicii de sprijin pentru familii defavorizate, terapie suportivă prin organizarea unor grupuri de suport, integrare socio-profesională și educațională, promovarea intereselor familiilor aflate în dificultate.

 

Centrul de Resurse pentru Familii
Adresa: Str. Oltea Doamna nr. 3 Iasi
Claudia Ciocan – Coordonator/Asistent social
tel: 0729550018