Articole filtrate după dată: Decembrie 2022
30 Decembrie 2022 In Servicii de ingrijire la domiciliu

Pentru cei mai mulţi dintre noi, Sărbătoarea Crăciunului este celebrarea luminii şi a păcii, este trăirea vie a Naşterii Mântuitorului care ne deschide un viitor de speranţă, credinţă și bucurii.

Din nefericire, pentru majoritatea vârstnicilor, beneficiari ai Programului Servicii de Îngrijire la Domiciliu, perioada sărbătorilor este foarte copleșitoare, fiind momentele când resimt mai mult ca oricând singurătatea, apăsarea și neajunsurile materiale.

Angajații centrelor regionale de Îngrijire la Domiciliu împreună cu oamenii de bine au adus un strop de speranță și bucurie în viața vârstnicilor prin organizarea de evenimente sau prin vizite la domiciliul acestora, prin care au fost emoționați de urările transmise, colindele recitate, darurile și pachetele cu alimente primite. Am fost aproape de 1200 de vârstnici din peste 30 de localități din regiunea Moldovei, printre care: Faraoani, Pârgărești, Huși, Berezeni, Dodești, Hălăucești, Iași, Tansa, Iugani, Mircești, Oțeleni, Roman, Buruienești, Buhonca, Rotunda, Sagna, Tămășeni, Adjudeni, Săbăoani, Suceava.

În această perioadă, am învăţat să fim mai binevoitori, mai darnici, mai înţelegători, să recunoaştem în fiecare om imaginea lui Dumnezeu, făptura ce merită înainte de toate preţuire, respect şi iubire.

Crăciunul ne-a chemat să ne bucurăm cu toţii, să trăim împreună harul credinţei şi al iubirii de oameni, să-l lăudăm şi să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul Mântuirii.

Cu acest prilej, le mulțumim seniorilor noștri și să le arătăm recunoștința și respectul pentru înțelepciunea de care au dat dovadă de-a lungul anilor, pentru că ne-au oferit povești de viață cu care să ne hrănim sufletul și pentru că zilnic ne învață să apreciem viața în toată complexitatea și frumusețea ei.

Mulțumim cu plecăciune tuturor celor care au depus eforturi mari pentru ca persoanele vârstnice asistate să aibă parte de clipe de fericire și emoție în suflete. Cu bucurie, dragoste creştină şi nădejde, vă purtăm în rugăciunile noastre şi ne dorim ca Domnul să vă dăruiască împlinire şi bucurie sfântă! Vă mulțumim pentru sufletul și interesul cu care ați venit în sprijinul acestor acțiuni !

 

 

 



 

23 Decembrie 2022 In Centru de resurse pentru familii

 Crăciunul este o stare, Crăciunul este atmosferă, Crăciunul este despre iubire și bucurie. Crăciunul este despre oamenii din viețile noastre. Crăciunul este despre empatie.

23 Decembrie 2022 In Don Bosco

 

 Cel mai iubit și îndrăgit eveniment al copiilor, dar nu numai al lor, este Sărbătoarea Crăciunului! În această perioadă, cu toții trăim cele mai profunde și sincere emoții; magia acestei sărbători ne transpune într-o lume de poveste care ne ajută să descoperim adevărata bucurie a Nașterii Pruncușorului Isus. Exact într-o astfel de atmosferă specială ne-au introdus micii artiști din cadrul Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri ,,Don Bosco” din Iași. Entuziasmul lor, decorul colorat, costumele creative, au făcut ca invitații de onoare, părinții, bunicii, frații beneficiarilor să se bucure de un spectacol excepțional pregătit de cei mici. Cu mari emoții aceștia și-au interpretat rolurile ca adevărați profesioniști de teatru, îndrumați fiind de cei ce îi înconjoară cu dragoste în cadrul Centrului. Au prezentat nu orice fel de poveste, ci una foarte adevărată, amintită la fiecare sărbătoare a Crăciunului! Vreți să cunoașteți povestea noastră șiaflați personajul principal? Ei, bine, piesa de teatru din acest an l-a avut drept  protagonist pe însuși Pinocchio, iar invitații au fost provocați să descopere taina Crăciunului împreună cu el. Dorința lui cea mare a fost aceea de a deveni un băiețel adevărat, să trăiască bucuria Crăciunului și să-l cunoască pe Cel ce oferă iubire, pace, curaj, înțelepciune, lumină, speranță! Și-a dorit să afle adevărata taina a acestei sărbători! Credeți că a reușit s-o găsească? ... În cadrul scenetei, el a parcurs un drum anevoios pentru a ajunge la descoperirea adevărului întâlnindu-se, astfel, cu diverse personaje: Elsa, Olaf, Omul de Tinichea, Păița, Leul fricos, Zven, o familie pregătindu-se de sărbătoare, Moș Crăciun, Zâna Albastră. În cele din urmă ajunge, la locul mult dorit, în grota din Betleem, unde întâlnește Sf. Familie, iar Pruncușorul produce minunea, oferindu-i darul cel mai prețios, viața unui băiețel adevărat! Este cel mai fericit deoarece a descoperit, în cele din urmă, misterul Crăciunului întâlnindu-L pe plăpândul Pruncușor! În acest mod, s-a încheiat sceneta prezentată de copilașii Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri ,,Don Bosco” din Iași, care au înțeles că nu lucrurile materiale ne aduc fericire de Crăciun, ci însuși Pruncușorul este Fericirea spre care trebuie să ne îndreptăm.