Generația care a făcut parte din prima echipă a Centrului Diecezan Caritas, a fost fără îndoială o echipă de sacrificiu, dar și de multe bucurii, o echipă care a fost trup și suflet pentru ceea ce noi i-am numit primii binefăcători ai noștri. A fost înainte de toate, dna. Lisacovschi, dar și dl. Ludovic Lisacovschi, fratele ei, precum și dna. și dl. Diac și așa mai departe, dacă ar trebui să-i menționez pe toți...
Personal am îndeplinit funcția de director al Centrului Diecezan Caritas Iași și cu toții împreună am trecut la treabă fără nici o zăbavă. Drept să spun nici eu, nici ceilalți nu știam ce o să ne aștepte în curând.
Ideea înființării Centrului Diecezan Caritas ne surâdea tuturor și am și trecut la primii pași fără a mai aștepta prea multe. Cu toții eram entuziasmați de munca noastră și plini de idei. Au apărut însă și primele provocări, de la care nici unul nu s-a dat în lături. Ne bucuram așa de mult că aveam atâtea de făcut. Și acum vine întrebarea de bază: la ce nevoi ale comunității a răspuns Caritasul în perioada respectivă? Dar în perioada care a urmat? A fost foarte mult de muncă, la care însă ne-am angajat cu tot entuziasmul nostru. A trebuit să dăm o atenție cu totul deosebită bucuriilor, dar și necazurilor de tot felul, adică să fim de toate pentru toți. Este drept, munca de început a avut multe coborâșuri, dar și foarte multe urcușuri. Ele ne-au făcut să fim mai bucuroși și mai optimiști în toate gesturile și mișcările noastre, pentru că nu a fost un chin, ci o adevărată desfătare, dar și mângâieri trăite din plin de fiecare. Dumnezeu, Cel atotputernic și veșnic, ne-a dăruit multă sănătate și poate să se bucure cu adevărat împreună cu fiecare dintre noi, căci El este viu mereu și pentru noi, de-a pururi. Nu ne-am plâns niciodată de munca pe care am depus-o, orice efort era o satisfacție. Eram mândri că lucrăm „în via Domnului!” Nu au fost puține aceste acțiuni ale noastre, de la munca obișnuită cu selectarea hainelor, până la trimiterea unor echipamente pentru diferite spitale din Iași și din împrejurimi.
Acum „un cuvânt de suflet” se cade să-l adresăm din toată inima și cugetul nostru, dar și de „încurajare” și de ce nu și „un îndemn” care să reflecteze îndelung la tot ceea ce cu toții avem de făcut spre binele Bisericii noastre.
În timp ce spunea aceste lucruri, o femeie din mulțime și-a ridicat vocea și a spus:
„Fericit sânul care te-a purtat și pieptul la care ai supt!”
Dar Isus a răspuns:
„Mai degrabă, fericiți sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păstrează!” (Lc 11,27-28). Noi ne-am străduit în toate „să păstrăm acest cuvânt a lui Dumnezeu!” pentru noi și pentru generațiile care vor veni după noi. Noi am voit să oferim un exemplu viu pentru fiecare, așa încât Centrul Diecezan Caritas numără astăzi multe activități cu numeroși lucrători și voluntari.
Postscriptum:
Două instituții au luat ființă în mod treptat, este vorba despre Centrul de Plasament Sf. Iosif, orfelinatul nostru și Centrul de Resurse pentru Familii, adică Biroul de Asistență Socială. Ambele instituții au intrat pe rând în funcție cu succes deplin. Mai întâi orfelinatul care a creat grupe, grupe de copiii, care și-au găsit astfel un loc. Munca cu respectivii copii a fost grea și anevoioasă, dar a meritat tot efortul. Biroul de asistență socială a fost un al doilea proiect care și el s-a dovedit la fel de necesar, pentru că acest proiect a funcționat pentru familii, deci a avut un caracter mult mai generalizat. Și într-un caz, și în altul, este degetul Biserici, care a sesizat ambele situații întinzând o mână salvatoare la timpul potrivit.
Mons. Vladimir PETERCĂ